joi, 19 aprilie 2012

Eternul feminin






Din inima TA m­-ai creat Doamne.
Lumina Ta dintâi este în Fiinţa mea. Şi m­-ai dăruit Omului făcut de Tine pentru a­-i fi bucurie şi împlinire. Aşa am cunoscut iubirea.
M­-ai dăruit fiindu­-i mireasa dintâi. Devenind unicul meu mire. Am învăţat să-­mi cunosc frumuseţea izvorându-­mă din pieptul lui, unde inima a devenit altarul tainei noastre.
Acolo mă regăsesc mereu, unică femeie în deplinătatea iubirii lui şi a Ta. Pentru că ne-­ai iubit deopotrivă, dăruindu­-ne unul altuia. Iar noi trăim măreţia darului Tău întorcându­-ne recunoscători mintea şi inima numai către Tine. Cel care primeşte trebuie ca odată cu bucuria resimţită să-­şi îndrepte întreaga fiinţă spre Dăruitor.

Dragostea mea, Dorul din tine m­-a chemat din fiinţa LUI, să­-ţi fiu desăvârşire.
Mâinile mele au învăţat să modeleze lumina dăruindu-­ţi-­o pentru a fi strălucirea gândurilor tale. Recunosc puterea transformatoare care prin tine revine înzecit /înmiit înapoi, ofrandă în care mă las mereu cuprinsă.Tu mă îmbogăţeşti, mă înfrumuseţezi privindu-­mă. Puterea de a dărui este o renunţare de sine însuşi din partea dăruitorului faţă de primitor, purtând pecetea crucii.

Iar lumea ne­-a fost dată ca un sacrament al prezenţei divine, o teofanie. Toate cele ce sunt în lume sunt oferite de Dumnezeu oamenilor pentru a fi folosite ca daruri, daruri ce poartă pecetea iubirii LUI pentru noi.

Sunt darul lui Dumnezeu către tine, sunt IUBIRE.
Mesagerul iubirii Lui. El însuşi m­-a creat din Lumina Sa, dăruindu-­mă ţie, bucurându­-se de bucuria amândorura, ca împreună să ne întoarcem în Fiinţa Sa.

Fiecare clipă este eternă când sunt în inima ta pentru că aşa am învăţat să exist iar tu înalţi imnuri de slavă măreţiei care ne­-a dăruit unul altuia, înscriindu­-le în mine, precum vechile hrisoave, cu fiecare şoaptă, cu fiecare mângâiere sau tandră îmbrăţişare.

De ce am uitat toate astea Doamne?! De ce atâta timp nu ne-­am mai adus aminte unul de altul şi ne-­am căutat în multe închipuiri care nici ele nu se regăseau în noi?!

Cu puterea Minţii ne­-am putut întoarce uneori la Tine, prin înţelegerea care izvora din admiraţia măreţiei creaţiei Tale, perfecte şi veşnice. Cu gingăşia Sufletului la fel dar prin iubirea Fiinţei încă nu! Pentru că trebuia să ne regăsim unul pe altul. Privesc depărtările unde ştiu că exişti. De când nu ne­am regăsit?!
Doar o unică şi imensă credinţă ne poate face să fim pentru totdeauna împreună.

O arsură şi un sunet straniu reverberează, şi îmi dau seama că inima este cea care murmură melodia nemaiauzită, care se zbătea în adâncul fiinţei mele, de mult timp uitată.
Lacrimă de dor ai picurat în sufletele noastre, hotar unde ne căutăm, hotar înspre ziua de mâine.
Fire de lumină străbat fiinţele noastre în aflarea Iubirii care se adună în căuşul palmelor mele.
Privesc în ochii tăi şi î­ţi aprind inima în gingăşia flăcării sacre.
Se naşte o Lumină Vie cu care îmi vei desena pe trup poveşti tulburătoare.

Îţi imprim în suflet nemurirea – răspunsul la chemările tale,
dor care nu a avut nici un hotar,
străbătând spaţiile şi timpurile.
Care a ars în inimă, ca un jăratec, tot scriind cuvinte de o gingăşie rară
pe care le rosteşti, le rostesc în pragul Credinţei
pentru a deschide Poarta celestă,
care ne duc mai aproape de Lumina Luminilor,
de care orice suflet este atât de însetat.

Sunt TAINA prin care a coborât IUBIREA pe PĂMÂNT!



                                      ☼☼☼

http://www.orfeu2000ki.ro/izvorul_iubirii/1271.htm

Din cartea ,,Izvorul iubirii"- ed. Sarbatoare Publications, Sydney

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Voi respecta opiniile fiecăruia. Dar vă rog să aveţi o exprimare decentă. Anonimatul persoanei nu-l exclude pe cel spiritual. Din când in când voi face aici completări la cele publicate pentru a nu interveni în text