STELELE
A căzut o stea și
credința populară ne spune că un suflet a plecat pe unda ei la dumnezeire. Cade
o stea și se ridică un suflet ... Tare frumoasă imagine!
Fiecare avem
steaua proprie prin care privim lumea de aici, în fiecare zi sau noapte. Noaptea
luminăn tainic și pe alții. Când ne descoperă , trimitem lumina parcă anume
acelei persoane. În timpul zilei însă privim totul, putem vedea totul, datorită
Luminătorului mare și perfect. Fiecare avem o stea, fiecare suntem o stea.
Lumina din
fiecare o dăruim zi de zi,noapte de noapte. Copacii există pentru că noi îi
privim, florile există pentru că noi ne bucurăm de mireasma lor, marea și
vântul, munții și cerul există pentru că fiecare din noi îi facem să fie vii,
prin noi înșine.
Când nu ne bucurăm , fiind aici, totul moare
înainte de a pleca pe unda dumnezeirii. Când nu ,,observăm” sufletele minunate
de lângă noi, ele devin triste, stinghere, sau agitate și răscolitoare. Oricum
s-ar manifesta, ele cer să le privim ca să le vedem lumina din ele. Atât! Iar
dacă privim așa, luminăn ,,ceva” din fiecare, lumina proprie devenind mai
puternică. Căpătăm și curaj că se poate și așa. E cel mai minunat ajutor pe
care îl dăruim altora dar și nouă, în primul rând. Așa ne vindecăm de
singurătate, de depresii, de micile sau marile necazuri, de dureri trupești sau
sufletești. Așa devenim ...terapeuți, chiar fără certificate autorizate:
existând în lumea aceasta și onorând-o clipă de clipă. Devenind conștienți cât
de minunată este.
Cerul și pământul sunt așa cum le privim noi. Căutați și
vedeți că așa este. Le privim cu teamă- vom trăi teamă față de orice, atrăgând
lipsuri, le privim sau ...nu le privim și atunci apelăm la imaginile altora
.Da! apelăm la imaginile altora despre lume. Cel mai facil și mai ,,ușor” mod
de a trăi. Dacă este o imagine frumoasă ne entuziasmăm dar netrăind-o noi
înșine în adevărul profund al ființei, devine o poză făcută de alții. Închide
ochii apoi deschide-i și privește TU lumea așa. Atunci da, o vei vedea cu
adevărat.
Fiecare strălucire a unei steluțe, este unică.
Când însă nu mai este ...ceva din noi dispare.Tocmai pentru că nu mai are cine
ne privi. Cât de rău ne pare că nu ne-am lăsat îmbrățișați mai mult, cât de rău
ne pare că nu i-am primit căldura cuvintelor sau armonia tăcerilor, în clipe
care acum sunt goale, dar ar fi putut fi pline și am fi rămas mai puternici, nu
pustiiți.
Când plecăm de
aici, dispare o lumea pe care noi am privit-o?! Nu. Dar poate rămâne mai
maiestoasă, mai puternică, mai minunată sau ...nu! lăsăm ceva din existența
noastră AICI. și suntem răspunzători de asta.
Noi, fiecare
suntem o stea care luminează pământul făcându-l atât de misterios din înalturi.
Cât timp suntem aici să luminăn cerurile din noi și din jur!
Avem o unică credință: să vădă Dumnezeu cât de
frumoasă este Creația Lui!