joi, 12 februarie 2015

Arhetipuri: feminin-masculin



In toate încercările de ,,a înțelege” trebuie să ținem seama de limitările senzoriale cu care nu putem să acționăm în lumi diferite ca frecvențe energetice.
În cunoașterea materiei din lumea înconjurătoare și a alcătuirii  trupului folosim unelte clare de cunoaștere prin care analizăm, comparăm, studiem. La fel și cu stările noastre psihice, ale sufletului, în funcție de dezvoltarea creierului.
 Cunoașterea asupra spiritului încă nu are o cale clară de cunoaștere fiind o percepție deocamdată, aplicând doar legități care nu au cum fi asemănătoare cu primele două, ceea ce derută.

 Văzul uman este una, cel sufletesc alta iar cel spiritual e de cu totul altă frecvență. A amesteca toate aceste ,,văzuturi” nu duce la nimic. Ochii fizici văd  forma exterioară, cei sufletești au percepția ,,amintirilor”, a impregnărilor energetice iar văzul spiritual percepe energiile formatoare care nu au polaritate (o frecvență adecvată va șterge amintirile din ceva – fie un inel, cană etc,  fie amintirile dintr-o ,,boală”. Dintr-un inel e simplu dar din boală trebuie ca omul să renunțe să le păstreze, ceea ce nu se întâmplă de obicei. Nu pe toate nivelurile ființei.). La fel și cu celelalte simțuri și simțiri care sunt doar porți deschise dinspre materie spre lumea energiei superioare. Formatoare.

Fiecare cultură, religie, grup spiritual a avut și are în modalitatea de prezentare, doar un aspect specific asupra cunoașterii. Zeița Hathor la egipteni, Inanna la sumerieni, Afrodita la greci, Venus la romani, arhanghelul Anael în tradițiile esoterice creștine. Fiecare are trăsături specifice și în funcție de necesitățile epocii respective. Și dacă este frumos, interesant (pentru unii) să fie cunoscute, nu toate, nu în totalitate sunt aplicabile acum. Suntem diferiți energo-informațional de cei de acum 1-5000 ani. Am parcurs drumul evoluției.

In trecerea noastră pământeană avem încarnări alternative bărbat femeie. Se poate să fie până la șapte încarnări succesive în una din aceste energii – dar foarte rar. Asta pentru a percepe foarte bine cele două energii – devenite întâi stări apoi ființe în aceste adâncuri energetice ale Creației creată prin Cuvânt.

 Doar polaritățile diferite se atrag. Dacă devin dualități opozabile intrând în lupte de supremație... asta e altceva! Femeia are energie pozitivă în interior, negativă la exterior. La bărbat este invers. Altminteri nu ar fi existat atracție. Nici la exterior nici înspre interior. Deocamdată le amestecăm: ne atrage exteriorul apoi când căutăm interiorul ... Nici nu știm când pășim din una în alta, sperăm să fie asemenea și nu facem efortul de a descoperi exact ceea ce dorim. Puteți acum, în secunda asta să ,,priviți” interiorul unei persoane dragi?! Veți vorbi de ,,calitățile” umane: bun, amabil, poate sâcâitor etc. Este suficient? Nu. Știința esoterică a păstrat această cunoaștere  iar noi, fiecare este o unică filă.

Pentru a se dezvolta și un corp fizic puternic educația inițiatică a fost mult diferită de ceea ce este acum. Se punea accent pe călirea severă a celor apți de a parcurge pașii inițierii. Și nu numai pe pământ. Se știe că multe entități au căzut sau au rămas în urmă și pe calea evoluției cerești.
Pentru ca frecvența joasă a energiei să devină ,,materie” puternică bărbații – entitățile energetice masculine - și-au dezvoltat puterea voinței, a forței.
Corpul lor, noua materie în formare, a fost supus unor încercări teribile. Erau aleși cei mai buni. La fel ca și ....acum! erau puși să îndure temperaturi foarte mari sau scăzute, durere, foame și sete. Prin treceri bruște de la o  extremă la alta. Vi se pare cunoscut?! Multora da, sunt convinsă. Gândiți-vă prin ce trecem acum. De asta și alegem încarnări succesive, pentru a cunoaște și puterea acestor căliri.

Erau lăsați în pădurile acelea uriașe și trebuiau să supraviețuiască. Rezistența viitorilor inițiați era testată rin ceea ce am numi acum obiecte de tortură. Pentru că Frica adâncirii în abisurile materiei nu trebuia să întunece percepțiile legăturii cu entitățile creatoare care supravegheau acest proces de învățare a supraviețuirii în noua casă.
Educația fetelor era diferită. Fenomenele naturale ale planetei trebuiau controlate. 
Stihiile atmosferice încă nu erau stabile. Trebuiau să stăpânească aceste vârtejuri de energii care puteau distruge totul. Iar ca să cunoști ceva, trebuie să fii tu însuți acel ceva, să îl trăiești în tine însăți și apoi să îl potolești. Sigur vei ști cum. Fără Frică, teamă. Trebuiau să trăiască acele stări și să le controleze. În mijlocul furtunii dacă ți-e frică, furtuna te domină. Înseamnă că frecvența energetică din ea este mai mare. Fetele învățau să depășească aceste frecvențe și să impună ritmul pe care îl voiau în manifestare. La început aceste învățături nu rămâneau în ceea ce noi numim acum ,,memorie”. De fapt așa s-a început formarea ei.

Asemănătoare cu ceea ce denumim ,,clarvedere” dar mult mai cuprinzătoare atunci. ,,Duhul” furtunii ne înfricoșează și acum. Este o imensă acumulare energetică pe care se spune că unii și-au amintit cum să o controleze. Sau cutremure sau alte...stihii.

Această cunoaștere, receptare a ritmurilor naturii este un dat/dar a energiei femine. Femeia ca entitate fiind prima care a învățat treptat prin recunoașterea și apoi memorarea acestor ritmuri, primele percepții care au dus la formarea perceptelor morale de mai târziu până în zilele noastre. Și a transmis-o urmașilor. Întâi fetelor apoi treptat și băieților. Așa au apărut primele preotese care păstrau învățăturile devenite sacre. ( inclusiv Zamolxe a cerut permisiunea Zeiței neamului de a transmite învățăturile primite și i s-a răspuns: scrie !!!).

 În urmă cu mai multe milenii, când vibraţiile planetei noastre aveau o frecvenţă ridicată, generată de nivelul global de conştiinţă a celor care  aleseseră să vină aici, apoi de aspiraţiile, gândurile şi sentimentele oamenilor, la diferite popoare,  ritualurile de iniţiere se realizau în momentul de Lună Plină, deoarece apogeul ciclului lunar, amplifică  receptivitatea faţă de vibraţiile superioare existente în aura Pământului, transmise de Planete, Galaxii…

Din multitudinea de entități venite la încarnare multe au rămas în urmă. Trebuiau ajutate. Alte entități au profitat apoi de cunoșterea dobândită. A început evoluția ...

Prima epocă de care ne amintim ,,istoric” a fost coordonată – condusă de femei, cunoscută ca și epoca matriarhatului. La nivel uman , bărbatul aproviziona grupul, apoi familia. Cutreiera ținuturile înconjurătoare. Femeile – așa cum se știe, rămâneau cu grija casei, a copiilor. 
Istoria prin arheologie monitorizează un aspect anume al evoluției, strict. Celelalte aspecte au fost ....ocultate, ele aparținând unui grup inițiatic care le-au păstrat. Din când în când unele au fost distribuite pentru a ajuta așa la evoluție, în funcție de multe.

Materia ( energia) cosmică din care a fost și este format încă trupul, inițial a fost aceeași. Diferențierea ( frecvențe energetice diferite) s-a produs pe parcursul timpurilor datorită atitudinilor devenite deprinderi.

Legătura fiecăruia cu Doamne – eterna prezență în care suntem cuprinși și din care suntem formați este  o imensă realitate. Învățăm să lăsăm Înalta energie să se manifeste prin noi, părtași fiind.

TU mă căutai mereu, eu din când în când. Statornicia Ta mă îndeamnă să mă las găsită pentru că iubirea este pretutindeni.


Foto: Rodin: Mâna lui Dumnezeu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Voi respecta opiniile fiecăruia. Dar vă rog să aveţi o exprimare decentă. Anonimatul persoanei nu-l exclude pe cel spiritual. Din când in când voi face aici completări la cele publicate pentru a nu interveni în text