marți, 23 august 2016

Puterea Umbrei



Umbra este o constantă în viața noastră. Avem nevoie de o sursă luminoasă ca să fie prezentă. O sursă externă, oricât de mică, o face vizibilă. I se poate calcula mărimea, intensitatea în funcție de Luminător.
În adâncul fiecărui obiect, ființă există Întunericul Umbrei ?! Da! Și este o înfricoșare cu care am fost „obișnuiți”. De mult îmi spun că marile secrete sunt ascunse la vedere. Este „înfricoșătoare” umbra?! Atunci se ascunde un mare secret folosit Păstrători pentru cei care fac efortul de a ajunge la  Ea. Determinarea de a vedea numai răul în jur este o mare provocare. O etapă din care înveți că moneda are două fețe. Afirmații ,,mi s-a ascuns intenționat”, „alții se folosesc de cunoaștere pentru scopuri sunt cele care ne vor îndepărta și mai mult. Obișnuința! Umbra este … la vedere.

Atunci când pătrunzi cu o mica lumină în cel mai aprig întuneric, el dispare. Absoarbe Lumina din Puterea Intunericului?! In Intuneric există o Forță care hrănește Lumina?! Amândouă pot fi valabile pentru că încă nu știm desluși Misterele. Doar le trăim în realitatea noastră și de cele mai multe ori ne îndepărtăm prin frică care a creat straturi care ascund „ceva”. Haideți să vedem...

Pregătește-te pentru meditație: alegeți un loc liniștit, fă o curățare energetică a camerei dacă nu ești în natură cum ar fi preferabil. Relaxează-te. Fă o încărcare energetică

apoi gândește-te la o problemă care poate fi materială sau emoțională și pe care vrei să o rezolvi.




1.     Uită-te la fiecare obiect din jur. Fără a te opri asupra nici unuia. Apoi fixează câteva secunde un obiect și caută-i umbra.
Vreme de cinci minute, observă în jurul tău umbrele lucrurilor sau ale fiinţelor chiar dacă este o pasăre care a poposit câteva clipe.
 Încearcă să ştii precis care parte a obiectului sau a persoanei este reflectată. Acesta e un aspect foarte important.

2.     În următoarele cinci minute, continuă astfel, dar în acelaşi timp fixează-ţi atenţia asupra problemei pe care vrei să o rezolvi, şi imaginează-ţi toate soluţiile nepotrivite pe care le-ai putea găsi. Nu pe cele care le vrei. Ci ,,dacă fac asta….?” Și imaginează-ți ceva care chiar nu ai face. Una-trei soluții nepotrivite.

3.     Relaxează-te și petrece alte cinci minute privind detașat umbrele. Vor apare gânduri pe care încearcă să le urmărești  pentru a  trece în revistă soluţiile ivite! Și, la un moment dat va apare: aha! Soluția dorită a apărut.



Neurologic se petrec multe transformări în creierul nostru dar și în structura noastră energetică. Observăm că rațiunea, sau când ne aruncăm asupra primului impuls  înăbușă partea cea mai inteligentă din noi pe care umbra o protejează. Am fost determinați să ne fie frică, să nu ne apropiem de ea, de întuneric. Umbra este asemeni unei contragreutăți care atunci când devenim conștienți de frumusețea ei, descoperim și răspunsurile pe care ea le protejează de vorbăria din noi. Sau vorbăria din noi le ascunde pentru că patternurile nu vor ceda așa ușor. Umbra este însoțitoarea atât de tăcută dar și de credincioasă a fiecărui lucru din jur. Observați asta fără gândurile anterioare „pline de învățăminte”.

Când observi imensul rezervor  din umbră, se va petrece exact opusul lucrurilor de care te temi. Pâcla va fi îndepărtată.  În loc de ruşine, vei cunoaște  înțelegerea. În Ioc de frică, nesiguranță, vei dobândi curaj. În loc de limitare, vei trăi o stare de libertate.  
Descătușăm o Putere care ne-a urmat cu credință. Este minunat când trăiești prima data această conștientizare a unei apropieri care era atât de …aproape!

Intrăm în rezonanță cu Inteligența care este atotcuprinzătoare nu cu o singură cale așa cum am preluat fără a ne pune întrebări. De fapt nici nu conștientizăm că le putem pune, că putem căuta „dincolo”.
Atunci când privim umbrele obiectelor noi accesăm esența formei lor. Structura unei realități formatoare situată în afara percepțiilor directe, prin cele cinci simțuri (se spune că avem 12 sau chiar 17 simțuri. Fizice dar și cognitive).



Pentru că 90-95% vedem doar „negativul” din jur (implicit avându-l la purtător) efortul de a trece dincolo de el părea imposibil. De asta sunt necesare „afirmații” care de fapt în Umbră nu se găsesc. E un JOC! Așa cum eram atenționați în copilărie când ne apropiam de un obiect ascuns și ni se spunea: căldicel, cald, și când eram aproape se striga: fierbinte. Fiecare eroare de gândire „cade” cu cât suntem mai aproape de Centru și noi aprindem Lumina.

Ultima etapă a Meditației, atunci când soluția apare, este copleșitoare. Pentru că descoperirea soluției vine și cu energia necesară înfăptuirii. Dar e o deprindere care trebuie ACTIVATĂ prin practică. Pentru că soluția poate fi departe de ceea ce „dorim” noi. Și nu e vorba de intuiție. E mult mai mult de atât. Este unicul răspuns la rezolvarea unei probleme, situații și care nu încalcă Legile Universului.



Este o Veche Practică iar Umbra a păstrat-o până acum.


Să fie de folos!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Voi respecta opiniile fiecăruia. Dar vă rog să aveţi o exprimare decentă. Anonimatul persoanei nu-l exclude pe cel spiritual. Din când in când voi face aici completări la cele publicate pentru a nu interveni în text